Go to ...

Propaganda Blog

„Citește și dă mai departe!”

Propaganda Blog on Google+Propaganda Blog on YouTubeRSS Feed

18 October 2017

Lecție la ora de religie: mamele ucigașe


Întrucât scandalul cu orele de religie de la școala „Avram Iancu” din Timișoara a luat amploare în presă iar numele meu a fost folosit de unele ziare fără acordu-mi și asociat cu niște declarații care nu îmi aparțin mă văd obligat să explic lucrurile așa cum s-au întâmplat.

Acum vreo câteva săptămâni mă abordează tatăl unei colege a fiicei mele din clasa a IV-a întrebându-mă dacă știu de discuțiile despre avort de la orele de religie din acea săptămână. Am rămas surprins întrucât nu auzisem nimic și am întrebat-o pe învățătoarea clasei care la rândul ei nu știa nimic. Ajuns acasă am rugat-o pe fiica mea de 10 ani să îmi spună ce s-a discutat la ora de religie, unde participă în mod opțional. Ce am auzit m-a blocat. Provocată de un elev mai năstrușnic cu întrebarea „Ce ziceți despre avort?” doamna sau domnișoara profesoară de religie a dat un răspuns cel puțin deplasat pentru niște copii de clasa a patra. Le-a spus prompt copiilor că „Sunt unele femei care își omoară copii nenăscuți” și că „ sufletele acestor bebeluși nu ajung, nici în iad nici în rai ci le bântuie pe mamele ucigașe atâta timp cât trăiesc”. După această discuție am rugat învățătoarea ca fetița mea să nu mai participe la orele de religie, lucru care se întâmplă de atunci încoace.

Nu sunt nici pentru nici împotriva predării religiei în școli, fiecare își hrănește sufletul lui și al copiilor lui cum crede de cuviință, dar am lăsat întotdeauna fiicei mele opțiunea de a participa sau nu la aceste ore. La începuturi, cred că era în grupa mare la grădiniță, a fost foarte încântată, până în ziua când au mers la împărtășanie. În buna tradiție li s-a oferit copiilor pâine și vin. Totul perfect până când una dintre fetițele din fața fiicei mele s-a pus pe vomitat la auzul celebrului mesaj „Luați și beți acesta este sângele Meu”. De atunci n-a mai arătat nici un fel de interes deosebit fața de biserică sau religie, însă în ultimii doi ani a mai participat sporadic la orele de religie întrucât profesoara din acea vreme îi atrăgea pe copii cu activități interesante pentru vârsta lor. Din „păcate” în acest an a venit noua profesoară cu povestea de mai sus.

Consider evenimentele prezentate mai sus ca fiind nefericite și făcute posibile ca o consecință a bunei credințe cu care am privit orele de religie, dar menționez că în afara acestui aspect sunt mulțumit în general de școala în care învață copilul meu, de sistemul de predare „step by step”, îl recomand cu încredere, și că până la acest caz toți ceilalți profesori întâlniți s-au dovedit oameni de treabă.

Pricipala problemă rezultată din atitudinea profesoarei de religie este pe de o parte traumele, de loc minore, cauzate unora dintre copii, plus validarea unui tip de discurs pe care copii l-au preluat numindu-se unii pe alți ca fiind „avortați” sau că sigur ” fetele vor avorta în viitor”. Și ca o consecință la fel de gravă este și faptul că m-a pus în situația să contrazic teoria doamnei profesoare și deci să transmit copilului că nu toți profesorii o învață lucruri frumoase și adevărate, așa cum i-am spus în momentul când am trimis-o la scoală. Păstram acest moment pentru mult mai târziu, probabil prin clasa a VII-a.

Personal pot considera problema rezolvată de către învățătoarea clasei Însă negarea, de către instituțiile menite să supravegheze procesul de învățământ, a evenimentelor așa cum le-au prezentat și confirmat majoritatea copiilor și părinților din clasă nu poate decât să mă dezamăgească și să mă facă să cred că probabil sunt de acord cu părerile profesoarei pe care eu le consider defăimătoare la adresa femeilor puse în situația traumatică de a-și întrerupe o sarcină.

P.S. Între timp am mai aflat că profesoara învață copii din clasele mai mici că măgarii au cruce pe spate pentru că i-a călărit Isus. 🙂 Sunt curios oare ce părere ar avea Învățătorul de această teorie de profundă genetică creștină.

P.P.S. Am văzut că „autoritățile” neagă în continuare faptele așa cum le-au povestit copiii. Le „mulțumesc” întrucât asta înseamnă că ei consideră că toți copiii noștri au o imaginație interesantă, deși în același timp bolnavă. Mai mult au încercat să intimideze că trebuie să depunem o cerere de retragere de la ora de religie. Le-am zis că dacă am făcut ceva ilegal să ia măsurile de vigoare, respectiv exmatricularea elevului pentru că părintele nu a depus cerere de neparticipare la ora de religie. N-au făcut decât să sancționeze învățătoarea pentru că nu mă obligă să depun cerere. Kafka frate!

 

Share

Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More Stories From CivicPropaganda